Skip links

Website În 48 de Ore

Share

Website în 48 de ore? Da, ştim pare neverosimil, mai ales dacă ai avut parte de experienţe delicate sau ai auzit lucruri mai puţin plăcute vizavi de acest subiect. Şi din nefericire, suntem de acord cu tine, deoarece, în trecut şi noi ne-am confruntat cu situaţii asemănătoare Dar, experienta asimilată până în momentul de faţă, ne-au adus în prim plan posibilitatea de a face lucrurile într-un mod profesional şi transparent, eliminând astfel vechile cutume şi modul neprofesional de a lucra.

Crearea unui website în 48 de ore este posibilă cu Un Alt Nivel, bineînţeles dacă există o implicare reală din partea ta.

Cel mai important înainte de toate este ca tu să înţelegi necesitatea unui website – fie că vorbim de crearea lui în 48 de ore, mai mult sau mai puţin – când ai o afacere. Poate mergi pe principiul că „merge şi aşa” şi nu ai nevoie de multe lucruri cu care te intersectezi, poate eşti mulţumit de actualii clienţi care au venit pe „recomandări”, însă refuzăm să credem că atunci când eşti implicat într-un business, nu vrei mai mult.

Şi hai să fim oneşti: în mod real, nu te interesează de unde îţi vin clienţii, ci doar să vină, iar tu să creşti ca afacere! Iar dezvoltarea unui plan pe termen mediu şi lung este o necesitate şi în acest segment al afacerii, crearea unei baze solide care să ofere informaţii reale şi să ajute cu adevărat clientul. Conceptul de „client-care” trebuie să fie în centrul preocupărilor tale şi din această perspectivă, dar deja cunoşti acest aspect. Mai ştii de asemenea că un ambalaj frumos vinde sau cel puţin stârneşte curiozitatea; ce ar fi să oferi un ambalaj frumos şi servicii/ produse de bună calitate?

Potenţialii clienţi pot afla de tine şi din întâmplare, navigând pe internet fără să ştie de existenţa ta, poţi fi găsit prin intermediul cuvintelor cheie care au legătură cu afacerea ta – aceştia fiind clienţi care ştiu ce vor, sau poţi merge pe realizarea campaniilor publicitare de la Google, una din cele mai eficiente metode, atât din punct de vedere al publicului la care ajungi, cât şi al raportului preţ/ ofertă.

Website În 48 De Ore – 100% Realizabil

Şi DA, crearea unui website în 48 de ore este posibilă cu Un Alt Nivel, bineînţeles dacă există o implicare reală din partea ta. Acest lucru înseamnă să pregăteşti ceea ce îţi vom cere din punct de vedere al informaţiilor, iar acolo unde vei întâmpina dificultăţi – suntem aici să te ajutăm şi să îţi preluăm din griji, fie că vorbim de texte, slogane, şamd. Şi aici facem referire la un website de prezentare, dar, dacă vorbim de un website de vânzări, aici este posibil să dureze puţin mai mult; partea bună este aceea că poate fi LIVE tot în 48 de ore sau mai puţin, multe din lucruri reglându-se pe parcurs.

Un Alt Nivel îţi oferă soluţia creării unui website în 48 de ore fără prea multe bătăi de cap şi unul din avantajele de a lucra cu noi este acela că vei vedea dinainte cum va arăta site-ul tău, evitându-se astfel situaţiile neplăcute. În acelaşi timp, trebuie să ştii că anumite cheltuieli vor fi făcute doar o singură dată, altele anual, toate acestea fiind transparente şi la vedere. De întreţinerea şi gestionarea lui, optimizarea SEO, ne vom ocupa tot noi, astfel că, singura ta grijă este să te concentrezi ulterior doar pe afacerea ta.

Acestea fiind spuse, repetăm (sperăm noi, nu obsesiv!): DA, crearea un website în 48 de ore este posibilă şi realizabilă în mod real, totul la Un Alt Nivel!

Leave a comment

  1. Promovarea Online şi Offline - O Necesitate - Un Alt Nivel
    Permalink
Acest website foloseşte cookies pentru îmbunătăţirea experienţei web.
Explorează
Trage